Mediul studențesc poate revigora fotbalul românesc!

De ce un campionat național universitar? Ce interes mai poate stârni o competiție de acest gen, în condițiile în care stadioanele Ligii I sunt goale, iar audiențele meciurilor televizate se învârt în jurul lui 1%?

Ei bine, tocmai de aceea! Pentru că fotbalul românesc a ajuns pe marginea prăpastiei, iar regenerarea poate porni doar de la bază. De la copii și juniori, de la competiții de masă. Elitist prin definiție, mediul universitar poate contribui decisiv la revitalizarea fotbalului românesc. Așa cum a făcut-o și în trecut, doar prima echipă de la noi ajunsă în semifinalele unei cupe europene a fost Universitatea Craiova. Sigur că era vorba, atunci, de jucători-studenți mai mult formal, dar despre asta, precum și despre marile cluburi studențești care au jalonat istoria fotbalului românesc, într-un articol viitor, pe larg.

Până atunci, haideți să luăm și ce-i bun de la americani: sportul universitar competițional. Să creăm emulație, corectitudine, pasiune și, mai ales, valoare. Valoare și valori.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Stancioiu

Octavian Stăncioiu
Director de Organizare a Competiției, absolvent al Universității Politehnica din Timișoara (promoția 1995), jurnalist

3 aprilie 2015

P.S. Toate articolele de pe acest site sunt scrise de Octavian Stăncioiu, cel care a conceput și regulamentul competiției.