Astăzi, în derby-ul Timișoarei, UVT – UPT 5-1 (3-0). Astfel, ”Vestul” învinge pentru a doua oară în acest campionat pe ”Poli” – care rămâne fără punct în patru meciuri! – și redevine lider.
Categorie: Stiri
Încă două echipe ieșene: Medicina și cea mai veche universitate din țară, Al.I. Cuza!
Foto: Echipa Universității Al.I. Cuza După Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, alte două universități ale marelui centru universitar din fosta capitală a Principatului Moldovei, Iași, s-au alăturat competiției. Este vorba de Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa și de Universitatea Alexandru Ioan Cuza, cea mai veche universitate din România.
Arădenii de la ”Vasile Goldiș”, victorie la Oradea
Ieri, în etapa a 5-a a seriei I, UVVG Arad a câștigat în deplasare cu Universitatea Oradea, scor 3-2. A condus la pauză cu 1-0, dar apoi bihorenii au întors rezultatul, 2-1. Însă ”Vasile Goldiș” a răsturnat și ea tabela, înscriind golul victoriei cu opt minute înainte de final. Aradul devine astfel lider, cel puțin […]
Apare în competiție Iașiul, prin campioana ”en titre” Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi
S-a înscris, ieri, în competiție Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, în seria a VI-a (Moldova-Bucovina), care va trimite o echipă la turneul final de la Timișoara. Așteptăm celelalte echipe! Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași este chiar campioana națională universitară ”en titre”, titlu cucerit anul trecut, după un turneu (fără alte faze) în care au […]
Mâine, la Gara Mare, derby-ul Timișoarei
Mare derby, mâine, de la ora 18, pe bătrânul stadion timișorean CFR. În etapa a 5-a, penultima, a seriei I, duelul rivalelor din capitala Banatului le aduce față în față pe liderul Universitatea de Vest și, cu 0 puncte și fără nicio șansă de calificare, ”lanterna” Universitatea Politehnica. În tur, la 27 aprilie, ”Vestul” a […]
Actualizare: Suspansul se menține în seria sudică. Piteștiul redevine lider
Ieri, penultima etapă (a 5-a) a celei mai disputate serii, a IV-a, a consemnat meciurile: UVT Târgoviște – UCB Tg. Jiu 2-1 (1-0), golul victoriei venind cu patru minute înainte de final (marcator căpitanul Augustin Voinea). Universitatea Pitești – Universitatea Craiova 6-2, după ce Craiova a deschis scorul, la pauză a fost 1-1, oltenii având […]
Sibiul devine lider în seria a III-a
Vineri, de la ora 17, pe terenul Obor din Sibiu, a avut loc meciul dintre gazdele de la ULBS și UTBv Brașov, din etapa a 4-a, prima a returului, în seria a III-a. Sibienii au câștigat cu 2-1 (1-1), golurile fiind marcate de Ionuț Petrescu (5) și Mircea Risti (50), respectiv Paul Isac (16). În […]
Intră în competiție și Bucureștiul!
De la bun început s-a stabilit că organizatorii Campionatului Național Universitar al României la fotbal, timișorenii de la UPT, vor coordona direct activitatea echipelor din Oltenia, vestul Munteniei și spațiul intracarpatic. Pentru restul Munteniei și Dobrogea, precum și pentru Moldova-Bucovina, erau prevăzute două serii, ale căror câștigătoare urmează să se califice și ele la turneul […]
Programul finalului de sezon în seria a IV-a
Finalul de sezon este, în seria a IV-a, olteano-munteană, extrem de încins. Trei echipe, Piteștiul, Târgoviștea și Tg. Jiul, se luptă cu șanse mari la câștigarea seriei. Programul definitiv al meciurilor rămase de disputat: Etapa a 5-a (luni, 18 mai) UVT Târgoviște – UCB Tg. Jiu Universitatea Pitești – Universitatea Craiova Restanță din etapa a […]
Probă de fair-play de la Craiova, deja eliminată: bravo, Mitică Barbu!
În pofida faptului că nu mai are nicio șansă de calificare, nici măcar teoretică, situație consemnată după ce a pierdut, luni, cu 2-0 în orașul lui Brâncuși, Universitatea din Craiova a dat dovada unui fair-play excepțional. Ieri, într-o convorbire telefonică, unul dintre antrenorii echipei participante în Campionatul Național Universitar al României la fotbal, conf. univ. […]